Imi explodeaza creierul in miliarde de neuroni infloriti, dulceag mirositori. Imi pun pistolul la tampla dreapta si imi infing bijuteria rece a mecanismului uitarii in interiorul cupolei craniene pavate cu bijuterii. Oasele se frang, pietrele se dizloca si bucati prin care se reflecta lumina pura a raiului imi zboara ca dintr-o fantana arteziana cu ganduri perverse. Sentimentele mi se sparg si bucati din ele aterizeaza printr-o cupola in jurul trupului ce tremura in asteptarea prabusirii. Privirea mi se incetoseaza dar percep perfect explozia si socul de pe fetele ingerilor ce ma inconjoara. Nu a mai ramas nimic, sunt vedeta sinuciderii unui creier pirotehnic, umplut cu praf de pusca cules de pe aripile desfigurate ale diavolilor.

Orasul ,,Gay" din regiunea Orenburg, Federatia Rusa are o populatie de 41.619 poponare, pardon, rusoaice. Temepratura este de 12 gr. C., umiditate 82% (prietenii stiu de ce), vant 4m/s.

Stiu, nu am mai scris de o eternitate, promit sa revin cu mai multe texte in curand. Astenia de primavara si-a facut de cap. Pana atunci, haideti sa citim putin din baza de date a CENTRAS-ului din descrierea Asociatiei Accept: Misiune, scop, persoane de contact, domeniu de activitate, alte domenii si...

Beneficiari: copii

OK, intelegem necesitatile ,,speciale” ale celor din asociatia Accept, dar nu trebuiau sa o o spuna atat de direct.

Citeam mai devreme Danut Mon Amour de pe Feed the Gay Generation si nu ma pot abtine sa nu incerc sa fac ceva exercitii pornind de la textul lui.

Abia iesit din azilul psihiatric inchis in urma ultimei mele crize, mi-am dat intalnire cu singurul client ce a mai parut interesat de mine din lista meticulos organizata pe cand imi expuneam trupul pe site-uri de escort.

Inalt, lat, masculin, cel al carui nume adevarat sigur nu-l cunosteam nici inainte de a-mi franjura creierul, nu promitea prea mult in pat fiind, desi dotat cumplit de comun. Sau cel putin asa imi glasuiau neuronii obositi.

Ne-am dat intalnire mediocru, eu asteptandu-l in fata unui bloc din Titan unde
locuia, el coborand din taxiul galbui fara sa-si dea seama ca a intarziat 45 de minute. Aproape ca nici nu m-a observat pana nu l-am atins de maneca sacoului fin pe care se observa imprimeul scump. Din privirea lui mi-am dat seama ca regreta intalnirea. Cele doua luni petrecute in azil din cauza dependentei de praf de diamante, trupul meu slab arata ca o carcasa imputita, cu ochii galbeni, pe care mi i-am prins in vitrina unei banci, cu testea cruda, mainile intinzandu-se ca tentaculele unei obsesii cersinde.

M-a impins repede in bloc violent, repulsiv si am urcat cu liftul etaje inteminabile pana aproape de divinitate, a deschis repede usa de metalica a apartamentului si m-a indemnat rapid spre dus. Ajuns in camera lustruita mi-am dat zdrentele jos, mi-am privit sexul, l-am atins si mi-am simtit energia transferandu-mi-se din maruntaie spre creier. Dependenta se trezea, monstrul invia! Mi-am facut un dus rapid si am iesit din baie gol, ud, cautandu-l.

Statea intr-un fel de sac de pene auriu contrastandu-si masculinitatea cu efeminarea mobilierului. Mi-a gasit privirea abia cand stateam chiar in fata lui cu mana pe organ. A zambit intinzandu-si dorinta spre mine. Incepusem sa ma frec, cand degetele mele au fost inlocuite de buzele fierbinti, ude. M-a privit dintr-o pozitie contorsionata introducandu-mi limba adanc, soptindu-mi o poezie drogata inauntru. Imi atingea grauntele de divinitate cu limba, imi excita iluminarea, ma facea sa ma rascolesc. Limba lui inauntrul meu era o bucata alunecoasa de iubire ratacita in trupul meu de ura...

Cum m-am descurcat, sa continuu?

M-am intors zilele trecute in tara dupa cateva zile petrecute departe de mormanele de hartii de pe birou si de e-mail-ul hiper-incarcat mult mai potrivit unui body builder. Cum de pe Otopeni se poate ajunge in oras ori cu taxiul (iese din discutie pentru ca la plecare am suportat intreaga biografie sexuala a un taximetrist cu voce pitigaiata), autobuzul (ii spune Expres dar opreste de 10 ori in camp) sau trenul (lansat cu toata presa si jumatate din Guvern pe peroane), am ales cea de-a treia varianta.

Ce m-a nedumerit la inceput a fost faptul ca nimeni nu stia de unde poti sa iei trenul asa ca a trebuit sa caut prin tot aeroportul hartiile imprimate marunt care indicau casa de bilete unde m-a intampinat o CFR-ista la menopauza cu ospitalitatea apropiata conditiilor meteo de la Polul Nord. Dupa ce-ti vinde biletul, sa nu te gandesti sa o intrebi cum procedezi pentru ca se uita acra la tine, cu superioritatea lui Einstein in fata unui retardat si arata plictisita directia din care vine autobuzul care te transfera la tren.

Autobuzul prevesteste de cum trage in statie ca drumul va fi dur. Plin de noroi, acesta promite experiente ce-ti pot dizloca umeri, solduri, membre. Drumul spre statia de tren este cumplit trecand printr-un satuc sordid cu ulite neasfaltate. La un colt de strada unde autobuzul ar trebui sa faca stanga (dar nu poate din cauza unui gard), soferul smuceste dur dihania spre dreapta, intra pe o alta ulita si merge pana intr-un loc unde da de camp unde intoarce spre directia potrivita.

Dupa 10 minute de hatanaturi periculoase ce ma fac sa ma gandesc daca mai am numarul unui ortoped cu care m-am intalnit cu multi ani in urma, autobuzul rage puhav iesit dintre noroaie si opreste langa linia de tren. Pe drum a inceput sa picure asa ca eu impreuna cu toti pasagerii am mers spre peron in speranta unui acoperis. Ajunsi sus oftam toti vazand ca intre noi si ploaia care cadea din ce in ce mai tare nu se afla nimic. Intr-un colt al peronului trona o toaleta albastra ce duhnea intepator a Romania.

Alte 10 minute si o Sageata vine ardeleneste din directia Bucurestiului. Suntem cu totii uzi, tristi. Pana la Bucuresti, drumul a mai tinut 40 de minute, mergand incet, tipic CFR-ului.

Temerile noastre cele mai cumplite sunt identice sperietorilor de ciori. Nimic mai inofensiv si totusi motiv pentru a ne teme cumplit de ele. Realitatea ne dovedeste ca in fiecare sperietoare sta ascuns un cadavru de care ciorile sunt atrase. Sperietoarea devine din intruchiparea fricii, degustarea perversa a necrofagului.

Intr-o relatie, inacceptabilul este acea sperietoare si conteaza enorm cine ajunge primul sa se lase ademenit de cadavru pentru ca acela este cel care nu va suferi. Invingatorul intr-o relatie sufera mereu mai putin pentru ca are de partea sa sentimentul superioritatii. Perdantul da tarcoale suferinde pana cand iubitul se sature pentru ca in cele din urma sa devoreze resturile relatiei.

De cateva saptamani ma tot chinui sa gasesc o forma pentru blog care sa arata atat bine cat si str8 (mai stiti, poate agat pe aici vreun heterosexual dur, masculin care sa-mi invineteasca ochii). Dupa ce m-am jucat putin cu un paletar m-am hotarat ca e timpul sa intru in sado-masochism asa ca ma chinui de o jumatate de ora sa inteleg cum sa import un template si sa-l fac sa functioneze.

Daca nu merge inseamna ca mi-am bagat picioarele si ca sunt pe diferite canale pentru a cauta un programator gay pe care sa-l invit pe la mine.